Cele cinci cerințe fundamentale

Acestea sunt cerințele fundamentale pe care omul trebuie să le îndeplinească pentru a duce o viață onorabilă. Cu adevărat, toate Legile Divine au poruncit conservarea lor și au interzis orice lucru care le contrazice.

Islamul îi îndeamnă pe adepții săi să protejeze aceste necesități, astfel încât musulmanul să poată trăi în viața lumească în siguranță și liniște.

Musulmanii din toate părțile lumii alcătuiesc o comunitate unică (ummah), ai cărei membri se sprijină unul pe altul fiind asemeni unei structuri solide, cimentate, fiecare parte consolidându-le și sprijinindu-le pe celelalte. Ei sunt exact așa cum i-a descris și Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), asemeni unui singur trup - atunci când o parte a lui este în suferință, întregul corp suferă, din cauza febrei și a insomniei.

Aceste cinci cerințe fundamentale pot fi prezervate prin următoarele două (chestiuni):

recunoașterea și aprecierea lor

protejarea lor de orice neajunsuri sau deficite

  1. Religia

Acesta este principalul motiv pentru care Allah Preaînaltul i-a creat pe oameni și a trimis Mesageri care să Îi transmită mesajul și să-l prezerve, așa cum găsim în Nobilul Coran: „Noi am trimis la fiecare comunitate un Trimis [ca să le zică]: «Adorați-L pe Allah și țineți-vă departe de Taghūt [toate falsele zeități]!»” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 16:36]

Într-adevăr, islamul insistă asupra păstrării religiei și a protejării ei împotriva oricărui lucru ce i-ar putea distruge puritatea, așa cum este, spre exemplu, adorarea zeilor falși împreună cu Allah Preaînaltul sau în locul Lui (shirk - politeism), credința în superstiții și comiterea de acte interzise.

  1. Viața

Allah Preaînaltul ne poruncește să protejăm viața umană, chiar dacă acest lucru ar presupune comiterea unui păcat, în special atunci când suntem forțați să facem aceasta, așa cum spune Nobilul Coran: „[...] Dar cel care a fost silit [de necesitate], fără să îşi dorească și fără să întreacă măsura, acela nu se încarcă de păcat, căci Allah este Ghafūr [Atoateiertător], Rahīm [Prea Îndurător].” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 2:173]

El a interzis sinuciderea și orice acțiune care este împotriva vieții umane în general: „[...] Și nu vă aruncați cu propriile voastre mâini [pradă] pieirii! [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 2:195]

De asemenea, El a legiferat pedepse menite să îi descurajeze pe oameni de la prejudicierea altora pe nedrept, indiferent de religia lor: „O, voi cei care credeți, v-a fost prescris talionul pentru cei uciși [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 2:178]

  1. Intelectul

Islamul interzice tot ceea ce are un efect negativ asupra minții și afectează discernământul. Într-adevăr, intelectul este una dintre cele mai mari binecuvântări pe care Allah Preaînaltul le-a revărsat asupra noastră; aceasta fiind aptitudinea cu care Allah l-a onorat pe om și l-a favorizat față de celelalte creaturi. El este, de asemenea, motivul pentru care omul este tras la răspundere în această viață, precum și în Viața de Apoi.

Din acest motiv, Allah Preaînaltul a interzis toate tipurile de băuturi alcoolice și de droguri, pe care le descrie ca fiind o monstruozitate din lucrătura Satanei: „O, voi cei care credeți! Băuturile alcoolice, jocul de noroc, pietrele ridicate [idolii] și săgețile [pentru prezicere] sunt numai murdării din lucrătura lui Șeitan. Deci feriți-vă de ele ca să izbândiți!” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 5:90]

  1. Descendenții

Islamul subliniază importanța procreării, a întemeierii și a clădirii unei familii în care noua generație să dobândească bune maniere și să învețe principii nobile și mărețe. Acest lucru reiese clar dintr-o serie de hotărâri care includ următoarele:

  • Islamul încurajează căsătoria și le cere adepților lui să faciliteze căsătoria pentru persoanele necăsătorite, pretinzând pentru aceasta cheltuieli minime. Allah Preaînaltul spune: „Căsătoriți-i pe cei care sunt singuri dintre voi [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 24:32]
  • El interzice toate relațiile păcătoase, ilicite și blochează toate căile care conduc la ele. Allah Preaînaltul spune: „Și nu vă apropiați de adulter, căci el este o josnicie! Și rău drum este el!” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 17:32]
  • Islamul interzice calomnierea sau defăimarea descendenței oamenilor și o consideră un păcat major pentru care făptuitorul este supus unei pedepse specifice în aceasta viață, precum și chinului din Viața de Apoi.
  • El le poruncește adepților săi să apere onoarea oamenilor şi îl consideră pe cel care este ucis în timp ce apăra onoarea sa sau pe cea a familiei sale ca fiind un martir. (Vezi pagina 202)
  1. Proprietatea

Islamul le cere adepților săi să-și protejeze proprietatea, să își conserve averea și să-și câștige existența, făcând toate tranzacțiile comerciale legale.

Camăta, înşelătoria, hoția și însușirea averii oamenilor prin mijloace ilicite sunt strict interzise și aceasta pentru protejarea averii. Coranul îi avertizează pe cei care fac astfel de lucruri că îi așteaptă pedepse severe. (Vezi pagina 172)