Poziția familiei în islam

Preocuparea islamului cu privire la bunăstarea familiei poate fi rezumată prin următoarele:

  1. Islamul susține principiul căsătoriei în sensul formării unei familii și o consideră ca fiind una dintre practicile cele mai meritorii, precum și unul dintre obiceiurile Profeților și ale Mesagerilor lui Allah (Pacea fie asupra lor!). Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus în acest sens: „Cu adevărat, eu postesc și întrerup postul, efectuez rugăciunea din noapte și dorm, de asemenea, și mă căsătoresc cu femei. Iar cel care nu urmează Sunnah (Tradiția) mea nu este dintre ai mei.” [Al-Bukhari, 5063; Muslim, 1401]
  • Printre nenumăratele și mărețele binecuvântări pe care Allah Preaînaltul le-a revărsat asupra noastră se numără și dragostea și tandrețea pe care El le-a pus între soți, așa cum este menționat în Nobilul Coran: „Și printre Semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înșivă soațe, pentru ca voi să trăiți în liniște împreună cu ele. Și El a pus între voi dragoste și îndurare [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 30:21]
  • Islamul le poruncește adepților săi să se căsătorească și să faciliteze căsătoria pentru cei care doresc să-și păstreze castitatea, după cum a spus Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „Există trei [tipuri de] oameni pe care Allah îi va ajuta cu siguranță.” Printre aceștia, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a menționat pe: „Acela care se căsătorește pentru a-și proteja castitatea.” [At-Tirmidhi, 1655]
  • De asemenea, el le poruncește tinerilor să se căsătorească, deoarece căsătoria este modalitatea corectă de a le ține în frâu impulsurile sexuale intense și de a găsi liniștea alături de soțiile lor.
  1. A arătat respect tuturor membrilor familiei, bărbați și femei deopotrivă

Părinților li se impune responsabilitatea creșterii și educării copiilor. ʻAbd Allah ibn ʻOmar (Allah fie mulțumit de el!) a relatat că l-a auzit pe Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spunând: „Toți sunteți păzitori și sunteți responsabili pentru turma voastră. Conducătorul este un păzitor și el este responsabil de oamenii aflați sub conducerea sa, bărbatul este un păzitor pentru membrii familiei sale și este responsabil pentru ei, femeia este păzitoare pentru casa soțului ei și pentru copiii lui și este responsabilă pentru ei. Fiecare dintre voi este un păzitor și fiecare dintre voi este responsabil pentru cei ce se află în grija lui.” [Al-Bukhari, 853; Muslim, 1829])

  1. Încurajează copiii să-și onoreze părinții și le poruncește să-și exprime respectul și aprecierea faţă de ei, îngrijindu-i și arătându-le supunere până la moarte.

Indiferent de cât de mult a crescut fiul sau fiica, aceștia trebuie să își asculte părinții și să se poarte cu ei cu bunătate. Coranul consideră respectul față de părinți ca fiind un act de adorare plin de virtute și îi avertizează pe credincioși cu privire la nepolitețea față de părinții lor, chiar și numai prin rostirea unui singur cuvânt lipsit de respect: „Și Domnul tău a orânduit să nu-L adori decât pe El și să te porți frumos cu părinții tăi, iar dacă bătrânețile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le zice lor «Of!» și nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 17:23]

  1. Le poruncește părinților să apere drepturile copiilor, să cheltuie în mod egal pentru nevoile lor și să îi trateze cu dreptate în toate aspectele existente.
  2. Le cere adepților săi să păstreze legăturile de rudenie prin menținerea unor relaţii strânse cu rudele lor din partea ambilor părinți, arătându-le acestora bunătate.

Printre aceștia, se numără unchii și mătușile materne și paterne, precum și copiii lor. Islamul consideră menținerea legăturilor de rudenie ca fiind unul dintre cele mai demne de lăudat acte și avertizează împotriva ruperii acestor legături, lucru pe care îl consideră un păcat major. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cel care rupe legăturile de rudenie nu va intra în Paradis.” [Al-Bukhari, 5984; Muslim, 2556]

Poziția femeii în islam

Islamul a onorat femeile și le-a eliberat de servitutea și subordonarea în faţa bărbaților. Acesta le-a eliberat, de asemenea, de a fi o marfă ieftină, lipsită de respect sau de onoare. Exemple de forme de respect pe care islamul le arată femeilor includ următoarele:

  • Islamul le acordă dreptul la moștenire, prin alocarea de ponderi echitabile alături de bărbați, care, însă, diferă în anumite circumstanțe, în funcție de relația lor cu ceilalți și obligațiile financiare pe care trebuie să le îndeplinească.
  • Este stabilită dreptatea absolută între bărbați și femei în chestiuni diverse, inclusiv tranzacțiile financiare. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Femeile sunt jumătățile gemene ale bărbaților.” [Abu Dawud, 236]
  • Le acordă dreptul de a-și alege soții și pune asupra lor mare parte din responsabilitatea creșterii copiilor, după cum a spus Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „[...] Femeia este păzitoarea casei soțului ei și este responsabilă pentru aceasta [...]” [Al-Bukhari, 853; Muslim, 1829]
  • Le acordă dreptul de a-și păstra numele de fată. În islam, femeia nu își schimbă numele de familie cu cel al soțului ei, după căsătorie, așa cum este întâlnit în multe părți ale lumii; dimpotrivă, ea își păstrează numele de fată și, astfel, și personalitatea ei independentă.
  • Instaurează asupra bărbatului datoria de a cheltui pentru acele femei care au dreptul la sprijinul său, precum soția, mama și fiicele sale, fără a încerca să le reamintească despre favorurile pe care le face.
  • Subliniază importanța ajutorării femeilor aflate în dificultate și care au nevoie de sprijin, chiar dacă acestea nu le sunt rude, și îi încurajează pe adepții săi să îndeplinească astfel de acte nobile. Acestea sunt considerate fapte de seamă în fața lui Allah Preaînaltul. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cel care are grijă de o văduvă sau de o persoană nevoiaşă este asemeni războinicului care luptă pentru cauza lui Allah, sau a celui care se roagă toată noaptea, fără oboseală, și postește în fiecare zi.” [Al-Bukhari, 5353; Muslim, 2982]

Islamul le impune musulmanilor să aibă grijă de anumite categorii de femei

Mama: Abu Hurairah (Allah sa fie mulțumit de el!) a relatat că un bărbat l-a întrebat odată pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „«O, Mesager al lui Allah, faţă de cine trebuie să arăt cel mai bun comportament?» Profetul [Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!] a răspuns: «Mama ta.» Omul a întrebat: «Și apoi cine?» Mesagerul lui Allah [Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!] i-a spus: «Mama ta.» Omul a întrebat iar: «Și apoi cine?» Profetul [Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!] i-a spus: «Mama ta.» Omul a întrebat iar: «Și apoi cine?» Profetul [Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!] i-a spus: «Tatăl tău.»” [Al-Bukhari, 5971; Muslim, 2548]

Fiica : ʻUqbah ibn ʻĀmir (Allah sa fie mulțumit de el!) a relatat că l-a auzit pe Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spunând: „Cine are trei fiice și este răbdător cu ele, le dă de mâncare, le dă să bea și le îmbracă din banii lui, (să ştie că) ele vor fi un scut pentru el împotriva Focului Iadului în Ziua Învierii.” [Ibn Majah, 3669]

Soția: ʻAishah (Allah să fie mulțumit de ea!) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cei mai buni dintre voi sunt cei care sunt cei mai buni cu soțiile lor, iar eu sunt cel mai bun dintre voi cu soțiile mele.” [At-Tirmidhi, 3895]

Islamul consideră relația dintre soț și soție că fiind una de completare reciprocă, fiecare dintre aceștiaس compensând deficiențele celuilalt în construirea societății musulmane.

Nu este loc pentru conflictul dintre sexe

Conflictul dintre bărbați și femei s-a încheiat fie cu victoria bărbaților asupra femeilor, așa cum este cazul anumitor societăți preislamice, fie prin răzvrătirea femeilor împotriva propriilor predispoziții naturale, așa cum este cazul unora dintre societățile nemusulmane, care au respins Legile lui Allah Preaînaltul.

Aceasta s-a petrecut ca rezultat al respingerii călăuzirii venite de la Allah Preaînaltul, după cum spune Coranul: „Nu râvniți la ceea ce Allah a dăruit [cu Harul Său] unora dintre voi mai mult decât altora. Bărbații vor avea parte de ceea ce au agonisit și femeile vor avea parte de ceea ce au agonisit. Deci rugați-vă lui Allah pentru Harul Său.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 4:32] Islamul a oferit un loc onorabil atât femeilor, cât și bărbaților, și i-a înzestrat pe fiecare cu trăsături și roluri distinctive, prin care să se străduiască să câștige Răsplata lui Allah Preaînaltul și să atragă Mulțumirea Lui asupra lor. Nu oferă întâietate niciunuia dintre sexe. Mai degrabă, țintește spre binele fiecărui individ în parte, în particular, și al societății, în general.

Prin urmare, conflictul dintre sexe nu există în islam; nu există nevoia unei rivalități acerbe între bărbaţi şi femei pentru îndeletnicirile lumești și nici nu se impune necesitatea lansării unui atac împotriva oricăruia dintre ei, într-o încercare de a-i discredita, de a le aduce prejudicii, de a critica sau de a găsi vreo vină unuia dintre ei.

Toate acestea constituie o neînțelegere a poziției islamului în raport cu rolurile atribuite fiecăruia dintre ei. Bărbaţilor şi femeilor deopotrivă li se cere să Îl roage pe Allah Preaînaltul să le dea și mai mult din bogățiile Sale