Stâlpii și actele obligatorii ale rugăciunii

Stâlpii (arkān; singular: rukn) rugăciunii sunt acele părți esențiale fără de care aceasta nu este validă. Dacă unul dintre acești stâlpi este omis în mod intenționat, rugăciunea devine nulă. Însă, dacă unul dintre acești stâlpi a fost uitat, trebuie îndeplinit în modul pe care îl vom menționa mai târziu în capitolul sujūd as-sahu. Dacă nu face aceasta, rugăciunea devine invalidă.

Stâlpii rugăciunii sunt:

Takbīr-ul de la începutul rugăciunii, luarea poziției stând drept în picioare, dacă persoana respectivă are această abilitate, recitarea Surei Al-Fātihah (în condițiile în care cel care se roagă efectuează rugăciunea singur și nu condus de un imam); plecăciunea, ridicarea din plecăciune, prosternarea, așezarea între două prosternări consecutive, tashahhud-ul final, pronunțarea tashahhud-ului șezând, taslīm-ul și asigurarea că fiecare parte a corpului are postura corectă înainte de a trece de la o poziție la alta.

Părțile obligatorii ale rugăciunii (wājibāt; singular: wājib) sunt acele acte care trebuie îndeplinite în timpul rugăciunii. Dacă acestea sunt omise în mod intenționat, atunci rugăciunea devine invalidă. Însă, dacă vreuna dintre aceste părți este uitată, rugăciunea este încă validă, iar părțile care au fost neglijate se pot compensa prin efectuarea a două prosternări de uitare, după cum vom explica mai târziu.

Părțile obligatorii ale rugăciunii sunt:

Takbīr-ul pe parcursul rugăciunii, afară de cel cu care începem rugăciunea, rostirea expresiei Subhāna Rabbi-al-ʻAdhim (Slavă Domnului meu, Cel Atotputernic) o singură dată, rostirea sintagmei Samīʻ Allahu liman hamidah (Allah îl aude pe cel care Îl slăveşte), atât în cazul în care cel care se roagă împlinește rugăciunea singur, cât și în cazul în care este condus în rugăciune de un imam, pronunțarea cuvintelor Rabbanā ua laka-l-hamd (Domnul nostru, Ție ți se cuvine toată slava), Subhāna Rabbi-al-ʻA’lā (Slavă Domnului meu, Cel Preaînalt) o singură dată, rostirea expresiei Rabbi-ighfir li (O, Domnul meu, iartă-mă!), așezat, între două prosternări consecutive și recitarea primului tashahhud. Aceste acte obligatorii, dacă sunt uitate, pot fi compensate prin două prosternări de uitare.

Părțile recomandate ale rugăciunii (sunan as-salāh) sunt acele cuvinte, acte și acțiuni, altele decât stâlpii și părțile obligatorii ale rugăciunii. Acestea servesc la completarea rugăciunii și este recomandat să fie îndeplinite. Dacă, însă, vreuna dintre acestea este omisă, rugăciunea rămâne validă.

Cele două prosternări de uitare

Aceste prosternări sunt efectuate pentru a compensa greșelile făcute în timpul rugăciunii.

Când le putem face?

Ele pot fi făcute în următoarele cazuri:

  1. Dacă cel care se roagă adaugă din greșeală încă un act sau o acțiune rugăciunii, fie că este vorba de o ridicare în plus în poziția stând drept în picioare, o prosternare, o plecăciune sau o așezare când nu este nevoie, atunci el trebuie să efectueze cele două prosternări pentru uitare la finalul rugăciunii.
  2. Dacă unul dintre stâlpi (arkān) este omis în rugăciune, acesta trebuie adăugat, iar după aceea, cele două prosternări pentru uitare trebuie efectuate. Spre exemplu, dacă a uitat al doilea sujūd al primei rakaʻah și apoi își amintește aceasta în timp ce recită Surat Al-Fātihah sau în timp ce se află în rukū’ la cea de a doua rakaʻah, trebuie să întrerupă recitarea și să facă cel de al doilea sujūd de la prima rakaʻah. Apoi își continuă rugăciunea din acel punct, considerând aceasta ca fiind prima rakaʻah. Dar dacă își amintește după primul sujūd de la a doua rakaʻah, adică se află în același loc în care a comis greșeala din prima rakaʻah, își continuă rugăciunea considerând a doua rakaʻah ca fiind prima, iar aceasta pentru că, în această situație, prima rakaʻah este considerată nulă.
  3. Dacă, în mod involuntar, o parte obligatorie a rugăciunii (wājibāt) este uitată, cum ar fi primul tashahhud, cel care se roagă trebuie să facă cele două prosternări pentru uitare.
  4. În cazul în care există îndoieli asupra numărului de unități de rugăciune efectuate, cel care se roagă trebuie să presupună că a făcut numărul de unități pe care este sigur că le-a efectuat și să adauge prosternarea pentru uitare..

Cum trebuie făcute cele două prosternări pentru uitare: ele se fac în mod similar prosternărilor efectuate în rugăciune, și anume făcând două prosternări, între care stăm așezați.

Când trebuie efectuate cele două prosternări pentru uitare: ele pot fi efectuate în două momente, iar cel care face rugăciunea îl poate alege pe oricare dintre ele:

  • După tashahhud-ul final și înainte de pronunțarea taslīm-ului, cel care se roagă oferă cele două prosternări pentru uitare, iar apoi spune taslīm și încheie rugăciunea, așa cum ar face-o în mod obișnuit.
  • După rostirea taslīm-ului, cel care se roagă efectuează cele două prosternări pentru uitare și apoi spune din nou taslīm.

Acte și acțiuni care anulează rugăciunea

  1. Dacă vreuna dintre condiții (shurūt) este omisă în mod intenționat, în pofida faptului că persoana care se roagă are posibilitatea să o efectueze.
  2. Dacă vreuna dintre părțile obligatorii ale rugăciunii este omisă.
  3. Vorbitul intenționat în timpul rugăciunii.
  4. Râsul cu voce tare în timpul rugăciunii.
  5. Mișcarea continuă și inutilă în timpul rugăciunii.

(makruhāt) în timpul rugăciunii

Acestea sunt acele lucruri care scad răsplata rugăciunii și afectează în mod negativ smerenia, puterea de concentrare și atenția. Dintre ele, amintim:

  1. Uitatul împrejur în timpul rugăciunii. Când cineva l-a întrebat pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) despre aceasta, el (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: „Este un mod de a fura, prin care Satana ia o parte din rugăciunea unui credincios.” [Al-Bukhari, 718]
  2. Jucatul cu mâinile sau pipăitul inutil al feței, punerea mâinilor în șold, bătutul din palme sau trosnitul degetelor.
  3. Rugăciunea făcută în vreme ce persoana care se roagă este distrasă de ceva anume, cum ar fi, spre exemplu, nevoia de a merge la toaletă. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nu există rugăciune [care sa fie efectuată] atunci când mâncarea îi este servită credinciosului sau când trebuie să își facă nevoile.” [Muslim, 560]

 

Rugăciunile voluntare recomandate

Musulmanii au obligația să îndeplinească doar cinci rugăciuni pe zi.

Cu toate acestea, islamul îi încurajează să îndeplinească și alte rugăciuni recomandate (neobligatorii), deoarece prin acestea ei devin demni de dragostea lui Allah și acestea pot servi pentru compensarea oricărei deficiențe existente în rugăciunile obligatorii.

Rugăciunile voluntare sunt multe, iar dintre cele mai importante amintim:

  1. Rugăciunile voluntare de dinaintea sau de după rugăciunile obligatorii (As-Sunan Ar-Rawātib). Acestea sunt efectuate înainte sau după rugăciunile obligatorii, iar musulmanii, în general, nu le neglijează.

În ceea ce privește răsplata pentru aceste rugăciuni, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nu există vreun rob musulman care să se roage lui Allah în fiecare zi 12 rakʻāt [unități de rugăciune] voluntare, în afară de cele obligatorii, fără ca Allah să îi construiască o casă în Paradis.” [Muslim, 728]

Acestea sunt:

1 Două unități înainte de rugăciunea din zori (Fajr).
2 Patru unități înainte de rugăciunea de la amiază (Dhuhr), rostind taslīm după fiecare două unități, și alte două unități după efectuarea rugăciunii de la amiază (Dhuhr).
3 Două unități după rugăciunea de la apus (Maghrib).
4 Două unități după rugăciunea de seară (Isha).
  1. Rugăciunea Witr. În limba arabă, cuvântul witr înseamnă «număr impar» și se referă la o rugăciune cu un număr impar de unități, efectuată după rugăciunea Isha. Este considerată drept una dintre cela mai bune și mai meritorii dintre toate rugăciunile voluntare. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a poruncit musulmanilor: „O, voi cei care vă supuneți învățăturilor Coranului! Efectuaţi rugăciunea Witr!” [At-Tirmidhi, 453; Ibn Majah, 1170] Cel mai bun moment pentru efectuarea rugăciunii witr este în ultima parte a nopții, înainte de rugăciunea Fajr, dar musulmanii o pot efectua oricând, în timpul dintre rugăciunile Isha și Fajr.

Numărul minim de unități pentru această rugăciune este de o rakaʻah, dar este mai bine să efectuăm trei unități. Credinciosul poate să se roage mai multe unități dacă dorește, însă numărul de unități pe care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obișnuia să le efectueze era unsprezece.

Unitățile de rugăciune voluntare sunt, în general, oferite două câte două, urmate de taslīm. Rugăciunea Witr nu face excepție. Însă, dacă musulmanul dorește să încheie rugăciunea, el poate adăuga o unitate singulară de rugăciune, în care poate să rostească o rugă specială, numită ruga qunut. Aceasta este spusă după ridicarea din plecăciune și înaintea prosternării. După această rugă, el Îl poate invoca pe Allah și cere ceea ce îi este de trebuință, ținând mâinile ridicate înaintea lui, cu palmele orientate în sus.

Intervale de timp în care nu este permisă oferirea de rugăciuni voluntare

Musulmanul poate efectua rugăciuni voluntare oricând dorește, în afară de acele intervale în care acest lucru este interzis, deoarece acestea sunt timpuri speciale în care nemusulmanii își fac rugăciunile. În aceste perioade de timp, credinciosului îi este permis doar să compenseze din rugăciunile obligatorii pe care le-a omis sau să efectueze rugăciuni voluntare cu un motiv anume, cum ar fi «salutul moscheii» - tahiyyātu-l-masjid – care constă în două unități de rugăciune, efectuate la intrarea în moschee. Musulmanii, însă, pot să-L invoce pe Allah Preaînaltul și să Îi adreseze rugi în orice moment.

Aceste intervale sunt:

1 După rugăciunea Fajr până când soarele ce răsare a depășit complet linia orizontului cu lungimea unei sulițe - o perioadă scurtă de timp, precizată de Legea islamică, fiind egală cu aproximativ douăzeci de minute în țările cu climat temperat.
2 Din momentul de zenit al soarelui şi până când acesta începe să coboare către Vest. Aceasta este o perioadă scurtă de timp ce precedă rugăciunea Dhuhr.
3 După rugăciunea ‘Asr până la asfințit.

Rugăciunea în congregație

Allah Preaînaltul le poruncește bărbaților musulmani să efectueze cele cinci rugăciuni zilnice obligatorii în congregație și le promite o răsplată măreață pentru aceasta. Menționând răsplata pentru rugăciunea în congregație, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Răsplata pentru rugăciunea în congregație este de douăzeci și șapte de ori mai mare decât aceea pentru rugăciunea oferită de o persoană singură.” [Al-Bukhari, 619; Muslim, 650]

Rugăciunea în congregație poate fi efectuată de minimum două persoane, una dintre ele fiind cea care conduce rugăciunea (imam). Însă, cu cât congregația este mai mare, cu atât ea îi este mai dragă lui Allah Preaînaltul.

Rugăciunea în spatele imam-ului

Cei care se roagă în spatele imam-ului trebuie să urmeze toate mișcările acestuia în timpul rugăciunii, prin respectarea îndeaproape a tuturor pozițiilor, aşa cum sunt plecăciunea și prosternarea. Ei nu trebuie să i-o ia înainte sau să facă altceva decât ceea ce face.

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Rolul imam-ului este acela de a fi urmat. Spuneți «Allahu Akbar» atunci când o spune el, și nu o rostiți până ce nu o face el primul. Aplecați-vă când el se apleacă, și nu vă aplecați până ce nu a făcut-o el primul. Când el spune «Samiʻ Allahu li man hamidah» (Allah Îl aude pe cel care Îl slăveşte), spuneți «Rabbanā ua laka-l-hamd» (Domnul nostru, Ție ți se cuvine toată slava!). Prosternați-vă când el se prosternează, dar nu o faceți până când nu s-a prosternat el mai întâi.” [Al-Bukhari, 414; Abu Dawud, 603]

Cine este îndreptățit să conducă rugăciunea?

În general, cel care cunoaște Coranul cel mai bine ar trebui să primească întâietate în conducerea rugăciunii. Dacă toți cei de față sunt la același nivel în această privință, atunci preferința merge către cel care cunoaște cel mai bine Legile religiei, după cum a spus Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „Acela care a memorat Coranul cel mai bine, să fie imam; iar dacă toți cei de față sunt la același nivel, atunci să conducă cel care are o înțelegere mai profundă a Sunnei.” [Muslim:673]

Cum compensăm unitățile de rugăciune pierdute

Dacă rugăciunea a început deja, cel care a ajuns mai târziu trebuie să se alăture congregației în poziția în care îl găsește pe imam. De exemplu, dacă imam-ul se prosternează, credinciosul trebuie să spună takbīr și să se prosterneze. Atunci când imam-ul rostește taslīm și încheie, prin aceasta, rugăciunea în congregație, cel care s-a alăturat mai târziu se ridică în picioare, spunând takbīr, pentru a continua și completa rugăciunea individual, compensând unitățile pierdute. Unitatea de rugăciune (rakʻah) în care s-a alăturat imam-ului și congregației este socotită ca fiind prima unitate pentru rugăciunea sa, iar unitățile ce trebuie compensate după încheierea rugăciunii în congregație alcătuiesc restul rugăciunii sale.

Cum știm că am efectuat o rakʻah în întregime

Rugăciunea este determinată de numărul de unități de rugăciune efectuate. Cel care se alătură congregației în momentul în care imam-ul face plecăciunea, trebuie să considere că a prins respectiva rakʻah în întregime, chiar dacă el nu a recitat Surat Al-Fātihah la începutul unității, stând în picioare. Dacă, însă, el a ratat plecăciunea, atunci el trebuie să spună takbīr și să se alăture congregației. În acest caz, el trebuie să considere că a pierdut acea rakʻah și mișcările sau pozițiile specifice respectivei rakʻah executate nu îi sunt luate în calcul.

Exemple ilustrând moduri de compensare a unităților de rugăciune pierdute

Dacă o persoană se alătură congregației pentru rugăciunea Fajr când imam-ul se află în cea de-a doua rakʻah, după ce imam-ul a încheiat rugăciunea rostind taslīm, trebuie să se ridice în picioare, spunând takbīr și să completeze cu unitatea de rugăciune pe care a pierdut-o. El nu trebuie să rostească taslīm-ul până ce rugăciunea sa nu este completă, deoarece pentru Fajr sunt necesare două unități, iar el nu a efectuat decât una alături de imam.

Dacă el se alătură congregației pentru rugăciunea de apus – Maghrib – în vreme ce imam-ul rostește ultimul tashahhud, după ce imam-ul a încheiat rugăciunea spunând taslīm, el trebuie să se ridice spunând takbīr și să ofere trei unități de rugăciune. Motivul pentru aceasta este faptul că el s-a alăturat congregației la sfârșit, când imam-ul deja rostea ultimul tashahhud. O unitate de rugăciune (rakʻah) este considerată completă numai atunci când el se alătură congregației, apucând să efectueze împreună cu imam-ul poziția de plecăciune.

Dacă se alătură congregației pentru rugăciunea Dhuhr pe când imam-ul este în poziția de plecăciune, în cea de a treia rakʻah, atunci el a prins două unități complete de rugăciune, care, pentru el, personal, sunt considerate primele două unități din rugăciunea pe care o efectuează. Imediat ce imam-ul încheie rugăciunea în congregație și pronunță taslīm, el trebuie să se ridice, spunând takbīr și să ofere încă două unități de rugăciune și anume unitățile trei și patru pentru el, întrucât rugăciunea Dhuhr este formată din patru unități.

Chemarea la rugăciune (adhān)

Adhān-ul are drept scop chemarea oamenilor la rugăciune și anunțarea momentului de început al intervalului destinat unei anumite rugăciuni obligatorii. O altă chemare, numită iqāmah, are drept scop convocarea musulmanilor pentru a se alinia pentru începutul rugăciunii obligatorii. În timpul Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), musulmanii obișnuiau să se întâlnească și să se întrebe unul pe altul cu privire la timpul rugăciunii, însă nimeni nu îi înștiința despre aceasta. Într-o zi, aceștia discutau despre cum să strângă oamenii pentru rugăciune.

Unii au sugerat să se folosească un clopot, conform obiceiurilor creștinilor, iar alții au recomandat folosirea unui corn de berbec, precum evreii din vremurile de demult. În final, ʻOmar ibn Al-Khattāb (Allah să fie mulțumit de el!), unul dintre companionii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a sugerat numirea unei persoane care să cheme lumea la rugăciune. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a acceptat și s-a întors către Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) spunându-i: „Ridică-te, Bilal, și cheamă oamenii la rugăciune.” [Al-Bukhari, 579; Muslim, 377]

Modul de rostire al adhān-ului și al iqāmah

  • Atât adhān-ul, cât și iqāmah trebuie rostite în cazul unui grup de oameni (în congregație), însă situația se schimbă în cazul unui singur individ. Dacă un grup de oameni efectuează rugăciunea în congregație fără a rosti adhān-ul și iqāmah în mod intenționat, rugăciunea lor este validă, însă ei au păcătuit.
  • Adhān-ul trebuie rostit pe un ton plăcut și puternic, astfel încât oamenii să îl audă și să vină la moschee pentru efectuarea rugăciunii în congregație.
  • Adhān-ul poate avea diferite formulări, toate aprobate de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Vom menționa în continuare varianta cel mai des întâlnită. :

Iqāmah

  1. Allahu Akbar, Allahu Akbar „Allah este Prea Măreţ, Allah este Prea Măreţ”
  2. Ash-hadu an lā ilāha illa Allah „Mărturisesc că nu există altă divinitate demnă de adorare în afara lui Allah”
  3. Ash-hadu anna Mohammedan rasūlu Allah „Mărturisesc că Mohammed este Trimisul lui Allah”
  4. Hayya ʻala-salāh. „Veniți la rugăciune”
  5. Hayya ʻala-l-falāh „Veniți la izbândă”
  6. Qad qāmat-salātu, Qad qāmat-salāh „Rugăciunea este pe cale să înceapă, rugăciunea este pe cale să înceapă”
  7. Allahu Akbar, Allahu Akbar „Allah este Prea Măreţ, Allah este Prea Măreţ”
  8. Lā ilāha illa Allah „Nu există altă divinitate demnă de adorare în afara lui Allah”

Adhān-ul

  1. Allahu Akbar „Allah este Prea Măreţ” (de patru ori)
  2. Ash-hadu an lā ilāha illa Allah „Mărturisesc că nu există altă divinitate demnă de adorare, în afara lui Allah” (de două ori)
  3. Ash-hadu anna Mohammedan rasūlu Allah „Mărturisesc că Mohammed este Trimisul lui Allah” (de două ori)
  4. Hayya ʻala-salāh. „Veniți la rugăciune” (de două ori)
  5. Hayya ʻala-l-falāh „Veniți la izbândă” (de două ori)
  6. Allahu Akbar „Allah este Prea Măreţ” (de două ori)
  7. Lā ilāha illa Allah „Nu există altă divinitate demnă de adorare în afara lui Allah” (o dată)

Răspunsul la adhān

Se recomandă ca la auzul fiecărui enunț al adhān-ului, musulmanii să repete după mu’ad-dhin (cel care cheamă la rugăciune), excepție făcând cazul în care se spune Hayya ʻala-salāh „Veniți la rugăciune” și Hayya ʻala-l-falāh „Veniți la izbândă”, după care, el trebuie să spună: Lā haula ua lā quwwata illa bi-llah, ceea ce înseamnă „Nu există forță și nici putere decât la Allah”.

Se recomandă recitarea următoarei rugi după adhān: Allāhumma Rabba haadhihi-d-daʻuati-t-taammati, ua-saliā-l-qā’imati, āti Mohammedani-l-ua-sālata ua-l-fadilata, uabʻathu maqāman mahmudan alladhi uaʻadtah [O, Allah! Stăpân al acestei chemări perfecte și Stăpân al săvârșirii acestei rugăciuni, acordă-i lui Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Al-Uasila (cel mai înalt loc din Paradis) și Al-Fadilah (cel mai înalt statut dintre toți oamenii) și trimite-l în locul binecuvântat (al mijlocirii pentru oameni în Ziua Judecății) pe care i l-ai promis.]