Cei şase stâlpi ai credinţei (imān)
Semnificația credinței în Allah Preaînaltul
Credința în Allah Preaînaltul înseamnă convingerea fermă că Allah există, afirmând cu hotărâre Stăpânirea Sa, Esența Sa Divină, precum și Numele și Atributele Sale.
Vom discuta în continuare mai pe larg aceste patru aspecte, după cum urmează:
- Credința în existența lui Allah Preaînaltul
Dispoziția înnăscută de a crede în Allah (fitrah)
A mărturisi existența lui Allah Preaînaltul este ceva înnăscut în ființele umane și nu este nevoie de nicio dovadă pentru a demonstra acest lucru. Într-adevăr, din acest motiv, cei mai mulți oameni recunosc existența lui Allah, în ciuda diferitelor lor convingeri religioase.
În adâncul inimii noastre, știm că Allah Preaînaltul există datorită faptului că noi Îi căutăm mereu sprijinul și ajutorul în momentele grele sau în cazul unei calamități, datorită dispoziției înnăscute (fitrah) de a crede în El și de a Îl adora pe care a insuflat-o în noi, chiar dacă unii oameni încearcă să o distrugă sau să o ignore.
Numeroasele ocazii în care am auzit sau am văzut oameni care au primit răspuns la rugăciunile lor, dorințele lor au fost îndeplinite și au fost eliberați de necazuri, dovedesc, dincolo de orice îndoială, că Allah Preaînaltul există.
Dovezile existenței lui Allah sunt clare și nenumărate, iar dintre acestea amintim:
- Toată lumea recunoaște în mod inerent legile cauzalității, ceea ce înseamnă că totul are o cauză determinată. Numeroasele creaturi pe care le vedem în jurul nostru trebuie să aibă un agent cauzal care este, fără îndoială, Allah Preaînaltul, pentru că este imposibil să fie creat ceva fără un creator, la fel cum este imposibil ca acesta să se creeze singur, așa cum spune acest verset: „Oare au fost ei creați de nimic sau ei sunt creatorii?” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 52:35] Acest verset înseamnă pur și simplu că oamenii nu au fost creați fără un Creator și nici nu s-au putut crea singuri, ceea ce demonstrează, în mod evident, că Allah Preaînaltul este Cel care i-a creat.
- Perfecțiunea sublimă a Universului, inclusiv elementele sale cele mai subtile, precum cerul, Pământul, constelațiile și copacii, dovedesc, fără îndoială, că acesta are un Creator, care este Allah Preaînaltul, după cum spune și acest verset: „[...] [Acesta este] lucrul lui Allah, care a desăvârșit toate lucrurile [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 27:88] Toate stelele și planetele, spre exemplu, orbitează în mod constant în jurul centrului lor comun de masă. Nicio planetă sau stea nu poate încălca acest sistem care a fost stabilit de către Allah Preaînaltul. Coranul spune: „Nici Soarele nu se cuvine să ajungă Luna, nici noaptea nu poate să o ia înaintea zilei și toate plutesc pe orbite [proprii].” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 36:40]
- Credința în Stăpânirea lui Allah
Semnificația credinței în Stăpânirea lui Allah
Acest lucru înseamnă credința cu tărie că Allah Preaînaltul este Domnul, Creatorul, Susținătorul și Furnizorul tuturor lucrurilor; că El este Cel care dă viață și Cel care provoacă moartea; că El este Singurul care poate face rău și bine; că toată puterea de decizie Îi aparține; că în Mâna Lui este tot binele; că El are putere peste toate; și că El nu are niciun fel de partener în a face toate acestea.
Prin urmare, credința în Stăpânirea lui Allah le impune musulmanilor să creadă următoarele:
Allah Preaînaltul este Creatorul a tot ceea ce se găsește în Univers şi nu există alt Creator în afară de El, așa cum ni se spune în Coran: „Allah este Creatorul tuturor lucrurilor [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 39:62] Creativitatea omului implică doar procese precum transformarea a ceva dintr-o stare în alta, asamblare și construcție; aceasta nu implică o creare propriu-zisă, care presupune a face ceva din nimic sau a readuce ceva la viață după moartea sa.
El este Singurul care îi oferă creației Sale mijloacele de subzistență și nimeni altcineva nu poate face acest lucru, așa cum afirmă Coranul: „Și nu este viețuitoare pe Pământ a cărei hrană să nu fie în grija lui Allah [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 11:6]
El este Stăpânul tuturor lucrurilor și toate lucrurile sunt ale Sale: „A lui Allah este împărăția Cerurilor și a Pământului, precum și toate care se află în ele, căci El este cu putere peste toate!” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 5:120
El este Unicul Stăpânitor care reglementează starea fiecărui lucru din Univers: „El cârmuiește toate lucrurile din Cer și de pe Pământ [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 32:5] Modul în care omul își administrează chestiunile lumești este destul de limitat și depinde de ceea ce are la dispoziție. În plus, el poate avea succes în ceea ce face sau poate eșua. Însă orânduirea lui Allah cu privire la mersul Universului este completă și eficace și nu este nimic care ar putea-o zădărnici în vreun fel, după cum ni se arată în Coran: „[...] Și nu este decât a Lui înfăptuirea și stăpânirea. Binecuvântat este Allah, Domnul tuturor lumilor!” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 7:54]
Politeiștii arabi din vremea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) credeau în Stăpânirea lui Allah Preaînaltul
Politeiștii arabi din vremea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mărturiseau Stăpânirea lui Allah Preaînaltul; ei credeau că El este Creatorul, Stăpânul și Cel care orânduiește toate lucrurile, însă doar această afirmație nu a fost suficientă pentru ca ei să intre în islam, după cum afirmă Coranul: „Însă dacă îi întrebi: «Cine a creat Cerurile și Pământul?», ei vor răspunde: «Allah!» Spune: «Slavă lui Allah!» Dar cei mai mulți dintre ei nu știu.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 31:25]
Într-adevăr, afirmația că Allah Preaînaltul este Domnul tuturor lumilor, că El este Stăpânul și Susținătorul, presupune ca toate actele de adorare să fie îndreptate numai către El, fără a-I alătura vreun partener în adorare.
Ar fi absurd să afirmăm că Allah Preaînaltul este Creatorul a tot ceea ce există, Cel care orânduiește toate lucrurile și Cel care dă viața și provoacă moartea și apoi să îndreptăm vreun act de adorare către orice altceva în afară de El. Într-adevăr, acest lucru ar fi unul cât se poate de greșit și cel mai grav dintre toate păcatele, după cum afirmă Coranul: „Și i-a zis Luqman fiului sau, sfătuindu-l pe el: „«O, fiule! Nu-I face lui Allah asociat, căci facerea de părtași este fărădelege mare!»” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 31:13]
Când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost întrebat cu privire la cel mai mare păcat în faţa lui Allah, el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: „A-I face un rival lui Allah în adorare, deși El Singur v-a creat.” [Al-Bukhari, 4207; Al-Bukhari, 86 ]
Inima își găsește liniștea prin credința în Stăpânirea lui Allah Preaînaltul
Când o persoană admite cu fermitate că niciuna dintre creațiile lui Allah nu Îi poate contesta Hotărârea, El fiind Creatorul și Stăpânitorul întregii omeniri, Cel care hotărăște ceea ce consideră de cuviință pentru ei, Cel care este Unicul Creator, Susținător și Orânduitor al tuturor lucrurilor, Cel fără de a cărui voie nici măcar ceva mic cât un atom nu se mișcă, atunci inima omului devine atașată de Allah Preaînaltul. El Îi cere doar lui Allah, se bazează doar pe El în chestiunile lumești și răspunde la eșecurile și succesele vieții într-un mod calm, cu încredere și determinare. Atunci când am făcut tot ceea ce puteam face pentru a atinge un obiectiv în viața lumească, rugându-ne lui Allah pentru ajutor, atunci ne-am făcut, de fapt, datoria. În acest fel, devenim mulțumiți și împăcați, deoarece nu vom pofti la ceea ce au alții, fiind pe deplin conștienți că toată puterea de decizie este a lui Allah, Cel care creează ceea ce Voieşte și alege ceea ce este cel mai bine pentru oameni.
- Credința că numai Allah este demn de adorare
Ce înseamnă acest lucru?
Acest lucru înseamnă convingerea fermă că Allah Preaînaltul este Singurul Dumnezeu adevărat care merită să fie adorat. Aceasta implică faptul că toate actele de adorare aparente și ascunse, aşa cum sunt invocarea, teama, încrederea, rugăciunea, caritatea obligatorie (zakāh), postul și cererea de ajutor trebuie să fie îndreptate doar către El, așa cum spune Coranul: „Domnul vostru este un Domn Unic. Nu există altă divinitate în afară de El. El este Ar-Rahman [Preamilostivul], Ar-Rahīm [Prea Îndurătorul].” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 2: 163)
Acest verset expune foarte clar faptul că Allah Preaînaltul este un Dumnezeu Unic, ceea ce înseamnă că numai El este demn de adorare și nimeni altcineva nu trebuie să fie adorat în afară de El sau în locul Lui.
Importanța credinței că Allah Preaînaltul este Singurul Dumnezeu demn de adorare
Importanța credinței că Allah Preaînaltul este Singurul Dumnezeu demn de adorare este evidentă într-o serie de aspecte:
- Adorarea lui Allah Preaînaltul este scopul existenței omului și a djinnilor, așa cum afirmă Coranul: „Eu nu i-am creat pe djinni și oameni decât pentru ca ei să Mă adore.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 51:56]
- Adorarea lui Allah Preaînaltul este, de asemenea, motivul pentru care Allah Preaînaltul a trimis Mesageri și a revelat Cărțile Divine, care să susțină că Allah este Singurul Dumnezeu demn de adorare și să respingă zeitățile false adorate împreună sau alături de El, așa cum spune Coranul: „Noi am trimis la fiecare comunitate un Trimis [ca să le zică]: «Adorați-L pe Allah și țineți-vă departe de Taghūt [falsele zeități]! [...]»” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 16:36]
- Adorarea lui Allah Preaînaltul este prima îndatorire a omului față de Creatorul său. Dându-i instrucțiuni și ordine lui Mu’ādh ibn Jabal (Allah să fie mulţumit de el!) înainte de a-l trimite în Yemen, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus: „Vei merge la un popor dintre oamenii Cărții. Invită-i să depună mărturie că nu există niciun alt dumnezeu demn de adorare în afară de Allah.” [An-Nasa’i, 2522; At-Tirmidhi, 625] Aceasta înseamnă invită-i să îşi direcționeze toate actele de adorare numai către El.
- Credința că Allah Preaînaltul este Singurul Dumnezeu demn de adorare este, de fapt, înţelegerea efectivă a sensului mărturisirii Lā ilāha illa Allah. Cuvântul arab ilāh (tradus în general „Dumnezeu”), se referă la orice este adorat. Prin urmare, nu există niciun Dumnezeu care merită cu adevărat să fie adorat în afară de Allah și, astfel, niciun act de adorare nu trebuie să fie dedicat nimănui altcuiva, cu excepția Lui.
- Credința că Allah Preaînaltul este Singurul Dumnezeu demn de adorare este rezultatul logic al credinței că El este Creatorul, Stăpânul și Orânduitorul tuturor lucrurilor.
Semnificația actelor de adorare (‘ibādah)
Termenul de ‘ibādah din limba arabă cuprinde toate vorbele și faptele pe care Allah Preaînaltul le iubește și le aprobă și pe care El le-a poruncit sau recomandat, fie că aceste cuvinte și fapte sunt aparente, aşa cum sunt rugăciunea, az-zakāh sau pelerinajul, fie că sunt nevăzute, tainice, precum dragostea pentru Allah și Trimisul Lui, teama de Allah, încrederea în El și căutarea ajutorului Său.
Adorarea acoperă toate aspectele vieții
Toate faptele bune care sunt făcute cu intenții bune sunt considerate acte de adorare, pentru care omul va fi recompensat.
Adorarea (‘ibādah) acoperă toate actele și acțiunile credinciosului, dacă acesta le face cu scopul de a se apropia de Allah Preaînaltul. Prin urmare, conceptul de adorare în islam nu se limitează doar la ritualurile de adorare obișnuite, precum rugăciunea și postul, ci, mai degrabă, acesta include toate actele benefice care sunt realizate cu intenții bune. În acest fel, toate faptele bune ale unui musulman sunt considerate acte de adorare, pentru care va fi recompensat în Viața de Apoi. Dacă mănâncă, bea sau doarme, de exemplu, cu intenția de a deveni puternic pentru a putea să I se supună lui Allah, el va fi recompensat pentru această intenție. Astfel, musulmanul își trăiește toată viața pentru Allah. Faptul că se hrănește pentru a obține puterea de a I se supune lui Allah, că se căsătorește pentru a nu comite adulter, afacerile, câștigurile sale, învățatul cu scopul de a obține o diplomă universitară, facerea descoperirilor, îngrijirea casei, a soțului și a copiilor din partea femeii sunt considerate acte de adorare, atât timp cât acestea sunt făcute cu o intenție bună.
Motivul creării djinnilor și a oamenilor
Allah Preaînaltul spune: „Eu nu i-am creat pe djinni și pe oameni decât pentru că ei să Mă adore. ~ Eu nu voiesc de la ei întreținere și nici nu voiesc ca ei să Mă hrănească pe Mine. ~ Ci Allah este Ar-Razzāq [Înzestrătorul, Întreținătorul], Al-Matīn [Cel Statornic, Cel Ferm, Preaputernicul].” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 51: 56-58]
Allah Preaînaltul ne spune în acest verset că motivul pentru crearea djinnilor și a oamenilor este ca aceștia să Îl adore. De fapt, El nu are nevoie de adorarea lor; ci, dimpotrivă, ei sunt cei care trebuie să Îl adore din cauza dependenței lor complete de El.
Dacă omul neglijează o îndatorire față de Creatorul său și dă frâu liber plăcerilor lumești, fără a contempla motivul divin din spatele existenței sale, el devine la fel ca orice altă creatură, fără a deține niciun fel de privilegiu deasupra lor. Animalele, de asemenea, mănâncă și se bucură, dar ele nu vor fi trase la răspundere în Ziua Judecății, așa cum va fi omul: „[...] aceia care nu cred se vor bucura [în această lume] și vor mânca așa cum mănâncă dobitoacele și Focul le va fi lor sălaș.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 47:12] Prin neglijarea îndatoririi față de Domnul lor, ei sunt la fel ca animalele, dar, spre deosebire de ele, aceștia vor fi pedepsiți pentru nesupunerea lor, deoarece ei au fost înzestrați cu discernământ.
Stâlpii adorării
Pentru ca adorarea sau ‘ibādah să fie valabilă și acceptată, trebuie să fie direcționată sincer și exclusiv către Allah Preaînaltul și făcută în conformitate cu Sunnah Mesagerului Său (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).
Adorarea pe care Allah a legiferat-o se bazează pe doi stâlpi importanți: Primul stâlp: smerenia totală și teama Al doilea stâlp: dragostea deplină pentru Allah
Prin urmare, adorarea (‘ibādah) pe care Allah le-a poruncit robilor Săi să o îndeplinească trebuie să fie însoțită de (1) supunere totală și smerenie în faţa lui Allah, având teamă de El și (2) dragoste deplină pentru El, cerând, invocând și neimplorând pe altcineva în afară de El.
Dragostea care nu este însoțită de frică și smerenie, precum dragostea pentru mâncare și bogăție, nu poate fi considerată un act de adorare. Prin același raționament, teama care nu este însoțită de dragoste, aşa cum este teama de un animal sălbatic feroce sau de un conducător tiran, nu poate fi considerată un act de adorare. Pentru ca o acţiune să devină act de adorare, acesta trebuie făcut atât cu frică și dragoste, cât și numai pentru Allah Preaînaltul.
Condițiile adorării
Pentru ca adorarea sau ‘ibādah să fie valabilă și acceptată, trebuie să fie îndeplinite două condiții:
Sinceritatea: trebuie să fie făcută cu sinceritate, doar de dragul lui Allah Preaînaltul.
Urmând călăuzirea Mesagerului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).
Evidențiind acest lucru, Allah Preaînaltul spune în Nobilul Coran: „Ba nu! Cu adevărat, cel care se supune lui Allah și face bine, va avea răsplata sa de la Domnul lui! Ei nu au a se teme și nici nu vor fi mâhniți!” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 2: 112]
Afirmația „cel care se supune lui Allah” înseamnă că el îndeplinește esența monoteismului prin adorarea sinceră doar a lui Allah Preaînaltul.
Sintagma „face bine” înseamnă că el urmează Legea lui Allah și Tradițiile (Sunnah) Mesagerului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).
Trebuie remarcat aici că urmarea Tradițiilor Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se referă numai la actele de adorare pure, aşa cum sunt rugăciunea, postul și pomenirea lui Allah; aceasta nu se referă la actele care intră în categoria adorării (‘ibādah) în sens general și anume actele și acțiunile făcute cu intenție bună, cu scopul de a primi răsplată de la Allah, aşa cum este sportul cu intenția de a obține puterea pentru a-L adora mai bine pe Allah și comerțul pentru a întreține familia. Astfel de activități necesită doar evitarea acțiunilor care sunt împotriva învățăturilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) sau presupun comiterea unui act interzis.
Asocierea de parteneri în adorarea lui Allah (shirk)
- Shirk-ul contrazice credința că numai Allah Preaînaltul este demn de adorare. În timp ce credinţa că numai Allah Preaînaltul merită să fie adorat și că toate actele de adorare trebuie să fie îndreptate către El constituie cea mai mare și cea mai importantă îndatorire a unui musulman față de Domnul său, shirk-ul este considerat a fi cel mai mare păcat în fața lui Allah și este singurul păcat pe care El nu îl iartă, fără căință sinceră. Coranul spune: „Allah nu iartă să I se facă vreun părtaș. Afară de aceasta, El iartă cui voiește [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 4:48] Atunci când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost întrebat despre cel mai mare păcat în fața lui Allah, el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: „Este acela de a-I face lui Allah un rival în adorare, deși El Singur v-a creat.” [Al-Bukhari, 4207; Al-Bukhari, 86]
- Într-adevăr, shirk-ul face ca actele de adorare să devină nule și lipsite de valoare, după cum arată Coranul: „[...] Dar dacă ei i-ar fi alăturat Lui asociați, ar fi fost în deșert [tot] ceea ce ei au făcut.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 6:88 ] Cei care comit păcatul de neiertat, shirk, vor fi condamnați la Focul Iadului pentru veșnicie, după cum ne arată Coranul: „[...] Pe cel care așază lângă Allah pe altcineva, Allah îl va opri de la Rai, iar adăpostul lui va fi Focul și cei nelegiuiți nu vor afla ajutor.” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 5:72]
Shirk-ul este de două tipuri: major și minor
- shirk-ul major: acesta implică direcționarea oricărui act de adorare către altceva sau altcineva în afară de Allah Preaînaltul. Prin urmare, rostirea de cuvinte sau înfăptuirea de acțiuni pe care Allah le iubește doar de dragul Lui fac dovada monoteismului și a adevăratei credințe, în timp ce îndeplinirea lor pentru altcineva în afară de Allah constituie un act de necredință și shirk.
Exemple de acest tip de shirk includ a îi cere oricui altcuiva în afară de Allah Preaînaltul să vindece o boală sau să sporească averea cuiva, a te baza pe altceva sau pe altcineva în afară de Allah Preaînaltul, precum și prosternarea în fața altora.
Allah Preaînaltul spune: „Şi Domnul vostru zice: «Chemați-Mă și Eu vă voi răspunde!» [...]” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 40:60]
„[...] Încredeți-vă în Allah, dacă sunteți credincioși!” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 5:23]
„Prosternați-vă înaintea lui Allah și adorați-L!” [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 53:62]
- shirk-ul minor: acesta presupune acele vorbe sau fapte care servesc drept mijloc pentru a comite shirk-ul major.
Exemple de acest fel de politeism (shirk) includ prelungirea rugăciunii sau recitarea Coranului cu o voce mai ridicată cu intenţia de a se lăuda. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus la un moment dat: „«Lucrul de care mă tem cel mai mult pentru voi este shirk-ul minor.» Companionii au întrebat: «O, Mesager al lui Allah, ce este shirk-ul minor?» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: «A face ceva de ochii lumii.»” [Ahmad, 23630]
Însă, dacă un individ face acte de adorare doar pentru a se lăuda şi, dacă nu ar fi fost oamenii care să îl vadă făcându-le, atunci nu ar fi postit sau nu s-ar fi rugat, atunci el este un ipocrit. Acesta comite, fără îndoială, shirk major, care îl scoate în afara islamului pe cel care îl practică.
Constituie cerințele îndreptate către ceilalți oameni shirk?
Islamul urmărește să elibereze mintea umană de superstiții și adorarea altora în afara lui Allah, Singurul Dumnezeu adevărat.
Așadar, nu este permis să cerem nimic de la cei decedați sau de la obiecte sau să ne supunem lor cu umilință. Acestea nu sunt decât superstiții pure și acte clare de shirk.
Cu toate acestea, este permis să le cerem celorlalți oameni ajutor în legătură cu lucrurile pe care aceștia le pot face, cum ar fi să ne salveze de la înec sau să se roage lui Allah pentru noi.